Asociația Conventionala a Avocaților condamnă ferm situația de criză generată de suspendarea activității instanțelor și de lipsa totală de implicare a Guvernului și a Ministerului Justiției.
In anul 2024 au fost înregistrate 2.500.002 dosare nou-intrate pe rolul instanțelor din România, care s-au adaugat la cele aproximativ 1.129.211 dosare nefinalizate existente pe rolul instanțelor. Astfel, la finalul anului 2024, aproximativ 3.629.213 dosare se aflau pe rolul instantelor de judecata. Inca nu avem date oficiale pentru anul 2025, dar considerand ca numarul acestora a ramas similar cu cel din 2024, putem considera ca in momentul de fata avem peste 3.600.000 de dosare pe rolul instantelor de judecata care sunt nefinalizate.
Astfel, peste 3.600.000 dosare sunt blocate pe rolul instanțelor din România, iar justițiabilii sunt privați de dreptul lor fundamental de a obține o hotărâre într-un termen rezonabil. Antreprenori așteaptă soluții pentru litigii comerciale, familii pentru divorțuri și partaje, salariați pentru conflicte de muncă, inculpați pentru clarificarea situației lor juridice, executorii judecatorești pentru încuviințarea executarilor silite. Toți acești oameni sunt victime directe ale indiferenței autorităților.
Întârzierea soluționării acestor cauze înseamnă drepturi încălcate, suferințe prelungite și pierderi materiale majore pentru peste 7.200.000 de justițiabili (in acest moment fiind peste 3.600.000 de dosare pe rolul instantelor de judecata).
„Blocajul actual afectează grav imaginea justiției. Cum să mai aibă încredere cetățenii într-un sistem în care dosarele sunt suspendate la nesfârșit, iar guvernul privește nepăsător? Avocații nu vor înceta să își facă datoria, dar nici nu mai pot accepta să fie transformați în victimele unui stat care refuză să își respecte promisiunile. Ne dorim o soluție rapidă și responsabilă, nu amânări și pretexte”,a declarat Presedintele Asociatiei Conventionale a Avocatilor (ACAv), avocat Gheorghe Velcea.
Avocații sunt de asemenea puși într-o situație insuportabilă: ședințele de judecată sunt suspendate, iar activitatea profesională este practic paralizată.
Mai mult, întârzierea cu luni de zile a plăților onorariilor datorate avocaților din oficiu pentru asistența judiciară gratuită în materie penalî– activitate esențială prin care avocații apără drepturile persoanelor vulnerabile sau aflate în situații penale urgente – creează o presiune suplimentară insuportabilă. În timp ce avocații muncesc pentru a asigura apărarea cetățenilor, statul întârzie luni de zile să achite onorariile datorate. Această situație reprezintă o lipsă flagrantă de respect față de profesia de avocat și față de dreptul cetățeanului la apărare.
De altfel, este afectata si activitatea executorilor judecatoresti, întrucat nu se mai soluționeaza cererile de încuviintare a executarilor silite.
„Dacă această criză continuă, riscăm să pierdem încrederea cetățenilor în justiție. Lipsa de reacție a Guvernului transmite un mesaj periculos: că drepturile fundamentale pot fi ignorate și că statul de drept este negociabil. Aceasta este o cale care duce la colaps instituțional”,a declarat Prim-vicepresedintele Asociatiei Conventionale a Avocatilor, avocat Gabriela Pruteanu.
Criza actuală nu este rezultatul exclusiv al protestului magistraților. În loc să asigure resurse pentru o justiție funcțională și predictibilă, guvernul a preferat să reducă fondurile, lăsând atât magistrații, cât și avocații și justițiabilii într-o situație de criză permanentă.
Actul de justiție este tratat ca o povară, nu ca un pilon fundamental al statului de drept.
În loc să găsească soluții și să deschidă un dialog real cu magistrații, avocații și societatea civilă, Ministerul Justiției și Guvernul au preferat să stea deoparte, lăsând justiția să se prăbușească.
Considerăm inacceptabilă pasivitatea Ministerului Justiției și a Guvernului, care, în loc să caute soluții reale și să deschidă un dialog cu toate părțile implicate, aleg să ignore criza. Lipsa unei reacții ferme și a unor măsuri concrete pentru reluarea proceselor transmite un semnal periculos: justiția nu reprezintă o prioritate pentru autorități.
Asociația Conventionala a Avocaților solicita:
- Implicarea imediată a Guvernului și a Ministerului Justiției în negocieri transparente, pentru a debloca situația.
- Adoptarea urgentă a unor soluții care să deblocheze activitatea instanțelor și să garanteze reluarea proceselor.
- Plata imediată a onorariilor pentru asistența judiciară obligatorie, fără întârzieri nejustificate.
- Alocarea resurselor bugetare necesare justiției, pentru a asigura un sistem funcțional, stabil și demn.
„Justiția nu poate fi pusă pe pauză la nesfârșit. În acest moment, milioane de cetățeni sunt privați de soluții în cauzele lor, de la litigii de muncă la procese de familie sau dosare penale. Fiecare zi de suspendare înseamnă drepturi amânate și vieți puse în așteptare”, a declarat Vicepresedintele ACAv, avocat Stefan Spiridon.
Cetățenii României, avocații și întreaga societate suportă consecințele unui sistem judiciar paralizat. Nu protestul magistraților este adevărata cauză, ci indiferența și nepăsarea Guvernului față de justiție.
Justiția nu poate fi sacrificată din cauza conflictelor politice și a indiferenței administrative. Cetățenii au dreptul la soluții într-un termen rezonabil, iar avocații au dreptul să își practice profesia și să fie remunerați pentru munca lor.
Asociația Conventionala a Avocaților nu cere privilegii, ci respectarea unor obligații fundamentale ale statului: un sistem judiciar funcțional, plata muncii prestate și garantarea drepturilor cetățenilor. Indiferența actuală a Guvernului ne împinge spre o criză fără precedent.
Asociația Conventionala a Avocaților reafirmă angajamentul său de a apăra interesele justițiabililor și ale avocaților și solicită autorităților să își asume răspunderea pentru criza actuală și să acționeze fără întârziere.
